POGORÂREA DUHULUI SFÂNT (RUSALIILE)
Veniţi să ne purtăm paşii minţii de pe plaiurile cugetării lumeşti în grădinile tainelor dumnezeieşti, căci iată se aud în urechile inimii paşii Celui Ce în Rai a chemat pe Adam întru adierile iubirii. Iată, Cel Ce a osândit pe Adam pentru neascultare Îşi deschide acum porţile îndurărilor, reînnoind legătura iubirii cu neamul omenesc. Iată, Cel Ce nu e străin de suspinurile inimii noastre a venit să ne cerceteze cu mila Sa şi să risipească întunericul întristării. Iată, Duhul Cel Iubitor de oameni a venit către zidirea Sa, voind să o sfinţească şi să-I dăruiască acum cununa darurilor Sale. Încetaţi tânguirea, cei ce sunteţi copleşiţi de mulţimea necazurilor, izvoarele întristării să sece, căci avem acum nădejde de mântuire prin lucrarea Duhului Celui înţelepţitor. Deschideţi porţile inimii spre intrarea Mângâietorului, căci Cuvântului I S-au deschis porţile cerurilor şi firea omenească a fost înălţată pe scaunul slavei. Cel Ce dă viaţă la toată făptura şi face să se mişte toate nu a uitat să cerceteze pe robii Săi, cununa măririi le-a adus, ca Un Singur Iubitor de oameni.
Cel Ce curăţeşte mintea omenească şi o face oglindă a vederilor dumnezeieşti ca nişte rouă din cer Se pogoară şi picură în vasul minţii înţelegerile cele de taină. Cel Ce ne înconjoară cu milă pe noi, cei nemulţumitori, ne trimite şi astăzi razele iubirii Sale de oameni, voind a aduce pe toţi la cunoştinţa Adevărului Celui Născut din Tatăl. Cel Ce pune în minţile îngereşti cântarea întreit sfântă a venit cu blândeţe către cei cu sufletul rănit de păcate, ca să lege rănile cele cu durere şi să îmbrace pe toţi cu porfira milostivirii. Cel Ce a cercetat firea omenească, dăruindu-I bucuria iertării, vine să ridice înţelegerea tuturor la înălţimea tainei unirii cu Dumnezeu.
Cel Ce cu suflarea Sa bine înmiresmează gândurile noastre, împodobindu-le cu miresmele florilor Raiului, vine să aprindă în inimi candela rugăciunii şi îneacă în apele milostivirii Sale toată cugetarea noastră cea pământească. Cel Ce dă înţelepciune minţilor îngereşti cu milă Se apropie şi de omul cel căzut, aşezându-l în cămara odihnei cereşti, unde răsună glasurile neîncetatei rugăciuni. Cel Ce topeşte zidurile împietririi noastre cu blândeţe a venit să zidească în sufletele noastre altar de rugăciune smerită spre mântuirea noastră. Cel lăudat neîncetat de serafimi întru înălţimi Se pogoară din smerenie iubitoare la făptura cea nepricepută, voind a-I descoperi tainele înţelepciunii Sale. Cel Ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc sfinţeşte pe omul cel mai înainte aflat în adâncul păcatului şi preface mintea sa în izvor de gânduri dumnezeieşti. Cel Ce a izgonit pe Adam din Rai îşi zideşte Rai înţelegător în inimile smerite şi livezile minţii le umple cu roadele cugetărilor dumnezeieşti.
Cel Ce cheamă din întunericul păcatelor la lumina pocăinţei Îşi curăţeşte Luişi vasele inimilor râvnitoare de adevăr şi le umple cu apa cea cerească a înţelepciunii îngereşti. Cel Ce scoate din vistierii norii darurilor Sale şi picură tuturor ploaia iubirii nesfârşite revarsă tuturor gânduri smerite. Cel Ce cu adierea cuvintelor Sale risipeşte gândurile răutăţii noastre vine astăzi cu dulceaţă în inimile cele ce cu gând privighetor Îl aşteaptă spre împărtăşire din taina iubirii neajunse. Cel Ce face toate să se cutremure de slava Sa cu paşi de gânduri smerite intră în cămara inimii, ca să cineze împreună cu Tatăl şi cu Fiul la cei ce Îl aşteaptă cu făcliile rugăciunii aprinse în noaptea acestei vieţi trecătoare. Cel Ce mişcă inimile noastre spre milostivire a venit să sfarme zidurile nedreptăţii zidite din păcate şi să dăruiască tuturor lărgimea nepătimirii.
Pe Acesta să-L întâmpinăm totdeauna cu bucurie şi cu glasuri smerite de rugăciune să-I strigăm: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, Împărate al veacurilor, Adâncul Cel nepătruns al milostivirii dumnezeieşti şi cercetează adâncul inimilor noastre, risipind valurile tulburărilor lumeşti şi încununându-ne cu pacea Ta cea dumnezeiască, ca să-Ţi cântăm într-un glas cu îngerii: Slavă Ţie, Cel Unul din Treime, Sfinţitorul şi Curăţitorul inimilor noastre !
DUHUL CEL PREASFÂNT cu atingerea Sa dumnezeiască a prefăcut pe cei neînţelepţi în trâmbiţe ale tainelor Duhului, a rezidit inimile, din temple stricate făcându-le biserici le cântărilor îngereşti, iar pre pescarii cei simpli i-a arătat viersuitori desăvârşiţi ai melodiei valurilor Duhului ce se izbesc în chip minunat de zidurile cetăţii inimii. Astăzi să ne veselim că Soarele slavei ne-a trimis nouă razele Duhului iubitor. Astăzi cu îngerii să dănţuim, căci am primit din mâna Cuvântului testamentul făgăduinţei celei dumnezeieşti. Astăzi cetele Apostolilor se acoperă cu flăcările iubirii de care nu se pot apropia gândurile deşertăciunilor lumeşti. Deci şi noi aducând în dar rugăciunile Sfinţilor să ne grăbim a intra în cămara înţelegătoare a inimii care ca o biserică a slavei odihneşte înălţimile gândurilor dumnezeieşti. Ceasul inimii vesteşte clipa cea dorită a mântuirii prin care intrăm prin hotarele veşniciei şi revărsările Duhului măsoară nesfârşita curgere a Treimii iubitoare. Tinerii şi bătrânii se adună în casa cea gătită cu acoperămintele rugăciunii să ia darul Duhului ce împodobeşte masa inimii. Chiar şi cei nevrednici să se silească a intra să guste din paharul mântuirii în care Cuvântul a revărsat din plin apele cele dulci ale darurilor de multe feluri ale Duhului iubitor şi luminător, Care călăuzeşte pe toţi la pământul mântuirii. Alăutele inimilor se unesc într-un glas ca să propovăduiască până la marginile pământului că Duhul Sfânt S-a pogorât să sfinţească lumea. Acum întunericul a fost izgonit pentru jertfa mai dinainte a Cuvântului, acum toate se luminează cu strălucirile Duhului Care înfrumuseţează zidirea. Să ne împodobim şi noi sufletele cu razele virtuţilor şi să ascultăm curgerile neîncetate ale Duhului Ce a prefăcut inima în izvor dulce grăitor. Să intrăm prin uşile pocăinţei în cămara cerului şi Duhului Sfânt ne va descoperi adâncimea tainelor dumnezeieşti. Toţi cei coborâţi pe scara păcatelor în iadul deznădăjduirii ridicaţi-vă capetele căci a venit Mângâietorul să vă urce iarăşi la strălucirea frumuseţii pierdute de Adam prin neascultare. Toţi cei ce staţi în întunericul mâhnirii depărtaţi-vă de lacrimi, căci Izvorul darurilor se va revărsa şi în sufletele voastre. Suspinurile zidirii se împletesc astăzi cu suspinurile negrăite ale Duhului Care dă suferinţei un alt chip, unul mântuitor, îndreptând gândurile spre focul dorului dumnezeiesc adus ca o jertfă a suferinţei sfinţitoare. Casa sufletului aşteaptă acum cu dorirea să se pogoare Lumina nevăzută, Care să o înnoiască cu strălucirile darurilor.
DUHUL CEL IUBITOR DE OAMENI AL LUI HRISTOS să Se pogoare astăzi şi în cămara sufletelor noastre, depărtând toate urmele nedorite lăsate de furtuna patimilor, curăţind şi sfinţind cu puterea Sa dumnezeiască locaşurile inimilor şi ştergând din minte întipărirea gândurilor deşarte. Ca văzând cu ochii gândurilor de pe cerul inimii coborând flăcările înţelegătoare ale darurilor dumnezeieşti să slăvim cu bucurie pe Dăruitorul a toată bogăţia înţelepciunii celei de sus strigându-I într-un glas : ,,Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi Te sălăşluieşte întru noi! “.
TROPAR
Binecuvântat eşti Hristoase, Cel ce din înălţime ne-ai trimis cununa de lumină a Duhului,
Preaslăvit eşti Stăpâne, Cel Ce cărţile inimilor le-ai însemnat prin suflarea cuvântului,
Pe Tine Te lăudăm, Cel Ce eşti de un scaun cu Tatăl şi Sălaşul de odihnă al Duhului,
Trimite-ne şi nouă, asemena Apostolilor, flăcările darului care să lumineze locaşul gândului.
CONDAC
O, minune, Focul Ce aprinde gândurile serafimilor împodobeşte minţile omeneşti,
Şi Cel Ce şade pe scaun cu Tatăl de Cuvântul este trimis către făpturile pământeşti,
Duhul Cel mângâietor vine să Se adăpostească în cămările inimilor smerite,
Ca să le păzească de toată răutatea, revărsând înţelegeri prea mărite.
ICOS
Cel Ce luminează minţile îngereşti cu negrăita înţelepciune,
Cercetează şi firea noastră şi revarsă tuturor izvoare de mântuire,
Veniţi să lăudăm pe Duhul Cel Preasfânt şi de oameni iubitor,
Pe Cel Ce îmbracă toată făptura în bucuria gândului luminător,
Slavă Ţie, Împărate Ceresc, Cel Ce ne-ai chemat pe toţi la lumină,
Pentru Născătoarea de Dumnezeu dăruieşte-ne şi a iertării cunună !
AXION LA POGORÂREA DUHULUI SFÂNT
Ploaia darurilor dumnezeieşti peste Tine a răsărit Stăpână,
Şi prin rugăciunea Ta ni se revarsă şi nouă râuri de lumină,
Cartea inimii noastre poartă cu evlavie cuvânt de mulţumire,
Căci nici îngerul cu condeiul său n-a putut scrie cuvânt de mărire,
Deasupra tuturor laudelor Te afli, ca Una Ce eşti Maică a Vieţii,
Pe Tine Te slăvim, cu mijlocirea Ta scoate-ne din cursele nedreptăţii.
CANONUL CINCIZECIMII
I.
Toate se veselesc la pogorârea Duhului mângâietor,
Care zugrăveşte în icoana inimii dorul cel cugetător,
Acesta trezeşte gândurile noastre amorţite în păcate,
Şi cu suflarea iubirii Sale risipeşte gândurile necurate.
Veseliţi-vă şi săltaţi, văzând cu ochii minţii înţelegător cele înalte,
Duhul Sfânt Se pogoară asupra celor ce-au lepădat cele deşarte,
Acesta înnoieşte înţelegerea şi sfinţeşte sufletele noastre,
Pe Acesta să-L slăvim cu gândurile noastre neputincioase.
Vino, Pecete nestricată a adevărului Vieţii,
Bucuria celor ce se izbăvesc de ocara nedreptăţii,
Suirea minţii la înălţimile dumnezeieşti,
Foc ceresc arzând toate gândurile lumeşti.
Slavă…
Duhule, Deschide porţile minţii noastre întunecate,
Şi trimite înţelegerile tainelor celor luminate,
Ca Unul Ce eşti cu Tatăl şi cu Fiul pe scaun şezător,
Trimite nouă darurile Tale şi al pocăinţei dor.
Şi acum…
Toată limba îngerească amuţeşte, încercând a Te lăuda,
Căci eşti mai presus de laudă, Preacurată Stăpâna mea,
Primeşte rugăciunile umilite ale celor din nevoi,
Şi cu mulţimea milei Tale tămăduieşte pe robii Tăi.
II.
În Duhul Sfânt Se văd tainele cele mai presus de cuvânt,
Care luminează mintea spre înălţimea nepătrunsului gând,
Duhul Sfânt este Lumina celor ce caută izvorul Vieţii,
Este strălucirea ce îmbracă pe moştenitorii dreptăţii.
Vino cu blândeţe şi în sufletele cele împietrite,
Risipeşte norii tulburării cu dulci cuvinte,
Tu eşti Înţelepciunea tuturor celor ce Te slăvesc pe Tine,
Milostivirea Ta să biruiască Sfinte, a mea întinăciune.
Vino, Pacea cea netulburată de gând,
Al credincioşilor dulce Acoperământ,
Mângâierea celor cu suflete istovite,
Bucuria Cea mai presus de cuvinte.
Slavă…
Lumină nevăzută de ochi omenesc eşti Părinte,
Si întru icoana Cuvântului Te privim cu gânduri smerite,
Cercetează neputinţele noastre şi ne ridică din pătimire,
Ca Unul Ce nu voieşti pierderea noastră, ci a lumii mântuire.
Şi acum…
Cetele îngereşti Îţi aduc Ţie laudă neîncetată,
Iar noi cu guri de lut Îţi sărutăm icoana curată,
Trimite nouă darurile Tale cele dumnezeieşti,
Şi ne scoate din întuneric la lucrarea celor cereşti.
III.
În marea vieţii mă înec şi nu aflu corabia mântuirii,
Dar Duhule Sfinte, adu-mă la limanul izbăvirii,
Scoate-mă din adâncul deşertăciunilor vieţii,
Şi cuvânt bun pune în locul gândurilor nedreptăţii.
Te-ai pogorât peste cei ce Te aşteptau cu inimă fierbinte,
Şi i-ai răcorit pe ei, înteţind focul cel după virtute,
Pe noi, cei ce cu greutate purtăm povara neputinţelor,
Ne întăreşte în răbdare, primind rugăciunile Sfinţilor.
Vino, Poarta Cea cerească a mântuirii,
Lumina Cea negrăită a sfinţirii,
Punte către dumnezeiscul liman,
Vistierie a cerescului dar.
Slavă…
Toate saltă şi se bucură, slăvind pe Făcătorul tuturor,
Auzi susoinurile noastre şi răspunde la al inimii dor,
Pe marea vieţii călătorind, suntem tulburaţi de viforul ispitelor,
Dar opreşte întristarea noastră şi ne sălăşluieşte la limanul cuvintelor.
Şi acum…
Pe Tine Te ştim izvor de minuni dumnezeieşti,
Adapă-ne pe noi, cei istoviţi de patimile trupeşti,
Tinde-Ţi mâna Ta cea tare dintru înălţimea măririi,
Si scoate pe robii Tăi din întuenricul deznădăjduirii.
IV.
Astăzi să deschidem ochii sufletului şi să vedem lucru minunat,
Duhul Sfânt Se pogoară peste Apostoli în chip luminat,
Acoperă-ne şi pe noi cu strălucirea înţelepciunii Tale,
Ca să Te slăvim cu inimă smerită pe a vieţii cale.
Toate se veselesc şi pământul primeşte darul dumnezeiesc,
Cei necărturari ajung înţelepţi şi raze ale Soarelui ceresc,
Prin Duhul ca-ntr-o oglindă se văd tainele dumnezeieşti,
Pe acestea le descoperă şi nouă, celor cu înţelegeri lumeşti.
Vino, Oglindă a frumuseţilor cereşti,
Carte a cugetărilor dumnezeieşti,
Pecete nestricată a iubirii,
Mireasmă sfinţitoare a nepătimirii.
Slavă…
Slavă Tatălui, Celui Ce toate le-a făcut cu voia Sa,
Mărire Cuvântului, Celui Ce ne-a înviat prin moartea Sa,
Slavă Duhului Sfânt, Care îmbrăţişarea bucuriei a dat Apostolilor iubiţi,
Mărire Ţie Treime Sfântă, Acoperământul şi Iubirea celor smeriţi.
Şi acum…
Cetele îngereşti aduc Ţie neîncetat tămâia laudelor cereşti,
Iar Tu ca O Maică Te rogi pentru fiii cei duhovniceşti,
Pomeneşte şi pe nevrednicii robii Tăi, Stăpână,
Ca să ni se trimită nouă a Duhului lumină.
V.
Râuri de înţelepciune curg din pântecele minţii îndumnezeite,
Şi sting focul patimilor din inimile cele mult umilite,
Cu dreapta Ta Cuvinte, apucă-mă din groapa întristării,
Şi sădeşte-mi bucuria Duhului Tău în locul durerii.
Nu am plâns de pocăinţă şi în lanţurile patimilor sunt ţinut,
Pentru aceasta mâna Ta m-a surpat, ca să nu fiu apoi osândit,
Cel Ce trimiţi ploaie de milostivire sufletelor zdrobite,
Caută şi la nevrednicia mea şi picură-mi cereşti cuvinte.
Vino, Cer înţelegător al celor neajunse,
Chimvalul vestirilor de minte necuprinse,
Podoabă a sufletelor smerite,
Cunună a vieţii sfinţite.
Slavă…
Nu poate limba a lăuda mulţimea bunătăţii Tale,
Şi se cutremură gândul, doar auzind de a Ta luminare,
Tinde-Ţi mâna cu care m-ai zidit şi ridică povara durerii,
Ca Unul Ce prin Duhul ai trimis lumii darul mângâierii.
Şi acum…
Poartă cerească Te ştim, Lumina celor smeriţi,
Cu raza înţelepciunii Tale sfinţeşte pe cei iubiţi,
În necazurile noastre fi nouă Grabnică Ajutătoare,
Ca Una Ce ai născut nouă pe Raza Cea mântuitoare.
VI.
Toată făptura Te laudă pe Tine, Preasfinte,
Căci mai presus de toate eşti tuturor Părinte,
Pe Fiul ne-ai trimis povăţuitor pe calea înţelepciunii,
Şi cu veşmântul Duhului ai îmbrăcat slujitorii Treimii.
Vino, Duhule Preasfinte, şi mângâie sufletul meu,
Căci nu mai e pace în mine, mâniind pe Dumnezeu,
Fost-am pedepsit pentru răutatea neclintită,
Dar Te rog să-mi dai iertarea făgăduită.
Vino, Bogăţia neîmpuţinată a darurilor,
Comoara necheltuită a adevărurilor,
Râu nesecat al înţelepciunii,
Lumina din cămara inimii.
Slavă…
Lumină eşti Părinte, Odihna cetelor îngereşti,
Lumină eşti Fiule, Mântuirea celor păcătoşi,
Lumină eşti Duhule, Mângâierea inimilor smerite,
Aşează şi în inima mea dumnezeieştile cuvinte.
Şi acum…
Întru frumuseţe eşti neasemănată, Maică a Vieţii,
Cu rugăciunea Ta scoate-ne pe noi din osânda dreptăţii,
Pe noi, cei ce pururea lucrăm cele rele, Preacurată,
Ne soleşte pocăinţă şi viaţă pe smerenie întemeiată.
VII.
O, minune, cei necărturari s-au făcut izvoare ale înţelepciunii,
Şi în limbi noi grăiau cei ce erau străini de darul grăirii,
O, Duhule Sfinte, revarsă şi asupra noastră darurile Tale,
Măcar că suntem nevrednici şi nu mergem pe-a poruncilor cale.
Nu ştiu a scrie multe despre Duhul Cel Preasfânt,
De vreme ce din păcate mi-am ţesut acoperământ,
Dar auzind că este Mângâietor al sufletelor întristate,
Îl rog să ridice de la mine povara necazurilor cea din păcate.
Vino, Cheia Ce descuie uşa minţii,
Arătarea bogoţiilor ce le moştenesc Sfinţii,
Cunună a virtuţilor strălucitoare,
Ancoră a inimii pururi rugătoare.
Slavă…
Primeşte gândurile noastre umilite, ale celor ce Te lăudăm,
Şi nu trece cu vederea pe cei ce la milostivirea Ta alergăm,
Iartă ca Un Bun mulţimea nedreptăţilor noastre,
Şi îndrepteează paşii noştri pe căile cele luminoase.
Şi acum…
De-a dreapta Împăratului vieţii stai cu mărire Stăpână,
Şi prin rugăciune trimiţi tuturor a darurilor Tale lumină,
Nu ne lăsa pe noi fără ajutorul Tău de Maică, Preacurată,
Căci nu avem altă nădejde afară de mila Ta bogată.
VIII.
Străin sunt eu de teologhisirea cea înaltă a Sfinţilor,
Şi în cele lumeşti fiind încurcat nu aflu limanul Părinţilor,
Din valurile vieţii mă ridică Duhule Cel de oameni iubitor,
Ca Unul Ce voieşti ca toţi să ajungă la limanul cel mântuitor.
Ca şi cu nişte raza Apostolii s-au împodobit cu darurile Duhului,
Şi cele înalte au început a grăi, slăvind puterea cea mare a Cuvântului,
Pe noi, cei neînţelepţi, ne luminează cu a Ta bunătate,
Şi pune paşii gândurilor noastre pe căi luminate.
Vino, Scânteie a înţelepciunii cereşti,
Vas plin d emirul darurilor îngereşti,
Primirea tuturor întru odihna iubirii,
Luminarea Cea tainică a cămărilor inimii.
Slavă…
Străin sunt eu de grăirile în limbi îngereşti,
Şi nu pot a-Ţi aduce nici laudele cereşti,
Dar cercetează neputinţa Mea, Cel ce eşti Mângâierea tuturor,
Şi din patul durerilor ridică pe robul Tău, ca Un Îndurător.
Şi acum…
Din pântecele Tău a răsărit Soarele dumnezeiesc,
Care a luminat pe toţi cu raza cuvântului ceresc,
Pe Acesta fă-L Milostiv spre robii Tăi cei căzuţi,
Şi ne povăţuieşte pe noi la limanul celor Sfinţi.
IX.
Vino, Mângâietorule, şi încălzeşte inima mea împietrită,
Căci zidurile gândurilor rele o ţin în nepocăinţa cumplită,
Tu eşti mângâierea sufletelor noastre şi a trupurilor dulceaţă,
Învaţă-mă pe mine a Te lăuda şi a-Ţi aduce laude de dimineaţă.
Ca nişte limbi de foc peste apostolii cei necărturari Te-ai pogorât,
Şi înţelepciune ai dăruit celor ce aveau Cuvântul ca Acoperământ,
Şi pe mine, cel cumplit căzut în neputinţele vieţii,
Îmi întinde mână de ajutor, ca să scap de povara nedreptăţii.
Vino, Lumina celor din întunericul neştiinţei,
Izvorul Cel pururea curgător al umilinţei,
Dragostea cea nebiruită de neputinţa omenească,
Împăratul Ceresc ce face ca pacea să domnească.
Slavă…
Slăvim pe Tatăl Cel Ce a născut pe Fiul Cel Iubit,
Si împreună şi pe Duhul Care întru Cuvântul S-a odihnit,
Treime sfântă, mântuieşte sufletele noastre rănite de păcat,
Si cu untdelemnul milei Tale mângâie tot sufletul întristat.
Şi acum…
Pe Tine Te avem Grabnică Solitoare a mântuirii,
Deci nu trece cu vederea pe cei din ceasul rugăciunii,
Înfrumuseţată eşti cu toate razele darurilor îngereşti,
Luminează-ne şi pe noi, cei robiţi de patimile trupeşti.
POGORÂREA DUHULUI SFÂNT- COBORÂREA NOASTRĂ ÎN ADÂNCUL DARURILOR DUHULUI SFÂNT
Pregătiţi cămările inimilor căci va veni Mângâietorul cu adierea Sa lină,
Iată cu slavă împărătească se va aşeza Cel după Care întreaga zidire suspină,
Toţi credincioşii să deschidă porţile sufletului, ca să intre Duhul iubitor al lui Hristos,
Pe care L-a dăruit Apostolilor Săi prin suflarea darului şi apoi în chip de limbi de foc.
Pe Tatăl să Îl lăudăm, Ca pe Cel Ce cu bunăvoinţă ne-a trimis Cuvântul vieţii,
Iar apoi rugat de Acesta harul Duhului Sfânt ne-a dăruit spre biruirea morţii,
Din noaptea păcatului să ne trezim şi să vedem pe cerul inimii Fulgerul dumnezeiesc
Şi limbile de foc ale darurilor care în cuptorul inimii gătesc cuvântul cel ceresc.
Te mărim pe Tine, Hristoase, Cel Ce Te-ai arătat Plinitor al făgăduinţei,
Căci nu ne-ai lăsat orfani, ci pe Duhul Tău ne-ai trimis spre întărirea credinţei,
Sufletele noastre pururea întristate de valurile ispitelor le ridică deasupra tulburării,
Cu mâna Ta cea tare ne înalţă ca să privim cu ochii gândurilor razele luminării.
Prin Duhul Tău ai îmbrăcat sufletele noastre în haina păcii dumnezeieşti,
Şi ai potolit tulburarea cugetelor care ne îndeamnă spre cele trupeşti,
Stinge focul patimilor noastre cu roua bunătăţii harului Tău răcoritor
Şi cu acelaşi har încălzeşte inimile noastre împietrite faţă de adevăr.
Praznicul cel din urmă ce vesteşte biruinţa jertfei lui Hristos astăzi străluceşte,
Şi iarăşi plinind măsura cercului întoarce gândul la un nou început pe care-l vesteşte,
Astăzi credincioşii să ne adunăm cu inimile deschise ca să primim binecuvântarea darului,
Astăzi în chip văzut se zideşte Biserica lui Hristos pecetluită cu Crucea Adevărului.
Fântâna Duhului Sfânt ce era mai înainte acoperită acum a fost arătată de Cuvânt,
Să umplem şi noi vasele inimilor cu apa înţelepciunii ce veseleşte smeritul gând.
Iată Viaţa noastră a binevoit să strălucească în oglinda inimii noastre,
Iată Hristos ne-a arătat plinirea făgăduinţei prin înţelegerile luminoase,
Pe Duhul Sfânt ne-a trimis, Cel Ce săvârşeşte înfierea tuturor sub acoperământul iubirii,
Pe Acesta şi noi să-L lăudăm la ceas de praznic, lăsându-ne înconjuraţi de razele sfinţirii,
Cu un glas să lăudăm pe Treimea Cea mai presus de cuget şi orice gând,
Pe Tatăl Cel fără de început, Cel Ce a aşezat hotarele vieţii prin cuvânt,
Pe Fiul Cel Ce a strălucit pe pământ ca un Soare al înţelepciunii neajunse,
Şi pe Duhul cel Preasfânt Ce adânc pătrunde în tainele cele necuprinse.
Cu genunchii gândurilor smerite să ne aplecăm în cămara inimii,
Şi cu suspinurile rugăciunii să pecetluim taina cea mare a iubirii,
În curţile casei dumnezeieşti să intrăm cu untdelemnul bucuriei,
Şi ca fecioarele înţelepte să ne învrednicim de darul veşniciei.
În corabia Duhului să ne aruncăm şi să ajungem la limanul mântuirii,
Iată Cuvântul ne aşteaptă, ca din mâna Lui să primim cununile măririi
După legea cea duhovnicească să ne luptăm cu vrăjmaşii cei neîmblânziţi,
Având Crucea lui Hristos semn al biruinţei să ne încununăm cu slava celor smeriţi.
Veniţi în curţile Dumnezeului nostru cu făcliile cuvintelor smerite,
Veniţi să ne îndulcim de gândurile rugăciunii celei în duh săvârşite,
Veniţi să vedem cu ochii gândului flăcările Duhului coborând pe altarul inimii,
Veniţi să mergem în cămările Sfinţilor şi să ne veselim de glasurile măririi.
Ca un nor Te-ai arătat pe muntele slavei celei dumnezeieşti,
Şi norul minţii mele îl luminează odihnindu-l în îmbrăţişări cereşti,
Cu puterea Ta poarta iadului a zdrobit Cuvântul Cel dumnezeiesc,
Şi prin poarta inimii mele intră Duhule Sfinte, ca un oaspete ceresc.
Cum risipeşti întunericul neştiinţei şi readuci în suflet bucuria Vieţii luminătoare ?
Cum ştergi mulţimea păcatelor şi dai odihnă gândurilor de la deşertăciunea întunecătoare ?
Cum ridic pe cei căzuţi în adâncul patimilor şi uşurezi povara cea grea a sufletului ?
Cum semeni gândurile umilinţei şi cum preschimbi furtuna patimilor răsărindu-ne lumina Cuvântului ?
Cum risipeşti norii deznădăjduirii şi prin ce putere ne ţii deasupra păcatului ucigător?
Cum toată atenţia o îndrepţi spre inimă şi adormi tot cugetul nostru întunecător ?
Prin ce minune faci să răsară bucuria, când întristarea ne sapă mormânt ?
Ce cuvinte şopteşti la inimile sihaştrilor şi cum îi iei pe ei de pe pământ ?
Cum îndulceşti nopţile de rugăciune, când întunericul şi ni se pare împovărător ?
Cum povăţuieşti gândurile ca nişte fluturi să zboare în sufletul printre taine călător ?
Cum pe cei păcătoşi, lipsiţi cu totul de frumuseţea cea dintâi iarăşi îi ridici la strălucirea virtuţii ?
Cum pentru Tine cetele de călugări au părăsit lumea, urmând calea pe care au bătătorit-o Sfinţii ?
Cum mângâi sufletele întristate şi ridici iar gândurile la înălţimea nădejdii ?
Cum cu suflarea Ta risipeşti gândurile rele şi aşezi cugetările Vieţii ?
Cum în baia pocăinţei curăţeşti sufletele şi le sfinţeşti prin frumuseţile cereşti ?
Cum eşti foc răcoritor şi cum întăreşti întru răbdare pe cei neputincioşi ?
Cum arzi neghina gândurilor rele şi reverşi ploaie spre înţelepţire ?
Cum aşezi cuvânt de mântuire în cartea inimii, povăţuind la nepătimire ?
Cum fulgerele cuvântului le închipui pe cerul inimii noastre nepricepute ?
Cum mişti şi inimile împietrite şi faci să răsară ploi de lacrimi prin cuvinte smerite ?
Cum în chip neaşteptat baţi la poarta inimii cu măsura rugăciunii ?
Cum numai Tu poţi să aprinzi în inimi flacăra cea tainică a iubirii ?
Cum curpinzi inima şi într-o fulgerare descoperi cele neajunse de puterea minţii ?
Cum Tu îndulceşti sufletele şi după Tine aleargă cu dor nespus toţi Sfinţii ?
Cum îndlceşti sufletul cu strălucirea luminilor înţelepciunii ?
Cum mintea o abaţi de pe căile cele întunecate ale pătimirii ?
Cum ca un nor răcoreşti mintea aprinsă de focul patimilor ?
Cum legi rănile sufletelor lovite de sabia cea necruţătoare a păcatelor ?
Cum cu suflarea Ta îndepărtezi îndată legăturile gândurilor rele ?
Cum aprinzi în inimi focul iubirii potolind mişcările patimilor grele ?
Cum nu Te scârbeşti de a mea întinăciune, bătând la uşa inimii împietrite ?
Cum aştepţi cu îndelungă răbdare să-Ţi deschid slobozind suspinuri negrăite ?
Cum Te aşezi ca un veşmânt, îmbrăcând sufletul cel jefuit de înţelepciune ?
Cum mângâi chipul sufletului cu raze izvorâte din adâncimea de iubire ?
Flăcările Duhului Sfânt trimite-le Cuvinte, să ardă deşertăciunile inimii,
Căci vasul acesteia am avut grijă să-l umplu cu toate pietrele întinăciunii,
Neostenindu-mă eu să-i zidesc gândului casa sufletului smerit,
Mă clatin sub viforul ispitelor, săvârşind păcatul cel nepermis.
Cum Te voi lăuda pe Tine, Duhule Sfinte, Cel Ce toate le cuprinzi cu a Ta iubire ?
Care glas al înţelepciunii va fi în stare să se ridice la a slavei Tale înălţime ?
Ciare minte va putea să se suie pe scara laudelor împreună cu heruvimii ?
Cine se va lua la întrecere cu serfaimii să-Ţi cânte imnele măririi ?
Soare îşi întunecă privirea şi luna nu poate privi spre lumina dumnezeiască,
Arcuşul de gând se înspăimântează, punând în minte atingerea cerească,
Pântecele pământului se cutremură la atingerea Celui Ce toate le-a zidit,
Şi jos, în temniţa, morţii toţi se înfricoşează, suspinând după Cel Dorit.
Mintea mea ce s-a făcut carte a deşertăciunii o curăţeşte cu îndurarea Ta,
Şterge mulţimea păcatelor osânditoare lucrate prin voia mea cea rea,
Tabla minţii mele o şterge cu roua bunătăţii Tale celei nesfârşite,
Şi slovele de aur ale Cuvântului le aşează, gândul meu slujindu-ţi ca punte.
Duhul Sfânt sfinţeşte inimile şi le face cărţi ale înţelepciunii Cuvântului,
Acesta revarsă roua luminii peste rănile cele netămăduite ale sufletului,
Acesta dăruieşte minţii aripile rugăciunii ca să zboare deasupra muntelui iubirii,
Acesta împodobeşte sufletul cu strălucirile virtuţii ca să orbească întunericul pătimirii,
Acesta trimite valuri line sufletului, descoperindu-i taina iubirii din sânul Treimii,
Acesta potoleşte furtuna patimilor şi dăruieşte minţii vălul ocrotitor al rugăciunii,
Acesta înviază inimile, hrănindu-le cu dumnezeiescul cuvânt al Luminii,
Acesta dăruieşte mirul înţelegător al înţelepciunii, ce înmiresmează cămara inimii,
Acesta zideşte scara iubirii prin care omul înaintează la porţile Împărăţiei,
Acesta rupe legăturile patimilor şi aşează inima pe muntele veşniciei,
Acesta ca un acoperământ delicat îmbracă sufletul smerit,
Acesta trezeşte sufletul din patul leneviei şi-i dă paşii virtuţilor,
Acesta este cununa cea dorită ce a îndulcit toate nevoinţele Sfinţilor,
Acesta stinge focul patimilor cu roua cea delicată a iubirii,
Acesta ne răsare în odihnă în mijlocul tulburărilor lumii,
Acesta trimite razele rugăciunii văzătoare la ferestrele inimii,
Acesta aprinde în suflet focul iubirii de la scânteia rugăciunii,
Acesta pecetluieşte uşa inimii ca să nu mai iasă Dulcele Cuvânt,
Acesta curăţeşte simţirile şi ne dă strălucirea cerescului gând,
Acesta sfinţeşte paşii gândurilor ce urmează Cuvântului smerit,
Acesta ne dă suflarea Vieţii prin care înviem în chip de negrăit,
Acesta deschide izvoarele rugăciunii spre adăparea celor însetaţi,
Acesta zugrăveşte pe tabla minţii tainele vrednice de cei luminaţi,
Acesta uşurează povara celor osteniţi de greutatea păcatului,
Acesta grăieşte celor curaţi cu inima tainele sfatului,
Acesta deschide porţile minţii cu cheia gândului smerit,
Acesta luminează ochii inimii cu al rugăciunii soare mărit,
Acesta aşează razele Cuvântului printre pomii gândurilor,
Acesta înfrumuseţează făptura căzută cu îndurările milostivirilor,
Acesta încununează mintea cu legătura gândului smerit,
Acesta face teologi din cei nepricepuţi în cuvânt,
Acesta scoate din adâncul întristării pe cel căzut,
Acesta cu razele Luminii mângâie sufletele în chip nevăzut,
Acesta ne deschide porţilen cerului şi ne aşează pe scaunul mărit,
Acesta revarsă ploaie de binecuvântări peste sufletul smerit,
Acesta ne dezleagă din temniţa patimilor cu cheia gândului umilit,
Acesta descoperă taine mai presus de minte în chip de netâlcuit,
Acesta scrie în cartea minţii gândurile dumnezeieşti,
Acesta înalţă ochii inimii la contemplarea celor cereşti,
Acesta cu suflarea Lui trezeşte gândurile noastre adormite în păcat,
Acesta este cununa slavei Cuvântului Ce în cămara de nuntă se arată Împărat.
Acesta sfinţeşte icoanele inimilor cu razele prea laminate ale Duhului,
Acesta învăluie norul minţii şi-l îmbrăţişează ca un Nor al Cuvântului,
Multe patimi năvălesc asupra mea, ca nişte fiare neîmblânzite,
Şi mă las dus de valurile întristării, care îmi răpesc orice cuvinte,
Trimite-mi pe Duhul Tău Cel Sfânt, ca să-mi veselească sufletul întunecat,
Şi de cursele deşertăciunilor lumeşti mă izbăveşte, pe mine, cel nemângâiat.
Vălul neştiinţei ridică Cuvinte, de pe mintea mea cea necurată,
Şi cu razele Duhului străluceşte-o, ca să-Ţi aducă ţie laudă minunată
Să alergăm cu gândurile spre Izvorul luminii celei neapuse,
Şi să ne adăpăm în chip tainic cu înţelegerile nepătrunse.
Pe Cruce Hristos a întemeiat Biserica nevăzută prin cuvântul rostit ucenicului iubit,
Biserica cea cuvântătoare portă în inima Ei rugăciunea puternică pentru fiul primit,
Iar acum în chip văzut străluceşte lăcaşul dumnezeiesc sfinţit de Duhul Sfânt,
Întru acesta suntem chemaţi să aducem rugăciune unindu-ne într-un gând.
Cuvintele proorocilor ne-au închipuit nouă calea mântuirii,
Şi Duhul Cel Preasfânt o a luminat cu puterea călăuzirii.
Slăvim îndurarea Ta Mântuitorule, Care pentru noi ai fost străpuns de siliţa durerii,
Ca să izvorăşti lui Adam iertare şi să ridici pe toţi cei lipsiţi de raza mângâierii.
Înspăimântatu-s-au iudeii văzând pe cei nepricepuţi grăind în limbi necunsocute,
Şi cu plasa Cuvântului au fost vânaţi din marea necredinţei păgânii lipsiţi de cele sfinte.
Din oceanul păcatelor trage-mă şi pe mine, Mântuitorule, cu undiţa Duhului,
Şi mă aşează la limanul tainelor Tale, unde se aud adierile Cuvântului.
Cuvântul Cel Ce şade pe scaunul slavei Tatălui a turnat de sus roua Duhului Sfânt,
Şi Apostolii, ca nişte vase preacinstite curăţite prin rugăciune, au primit darul mărit,
Toarnă Mântuitorule şi în vasul inimii mele apa cuvintelor Tale dumnezeieşti,
Ca să Te laud după vrednicie, împletindu-Ţi cu dor cununa laudelor îngereşti.
Prefacerea cea minunată a Apostolilor neînţelegându-o neamurile învârtoşate,
Aruncau asupra lor cu săgeţile hulei, privind ca beţie darurile cele luminate.
Pe mine, cel ce am alunecat în beţia patimilor şi m-am înecat în marea păcatelor,
Mă scoate Mântuitorule, cu undiţa Duhului şi mă aşează la limanul laudelor.
Acum toate glasurile risipite au fost unite prin puterea Duhului Sfânt,
Acum în inimi vibrează aceeaşi melodie a dorului după Cuvânt,
Acum vistieriile cerului s-au deschis şi ploaie de daruri îngereşti străluceşte,
Acum întunericul patimilor a fost gonit din suflete şi inima de lumină se îndulceşte,
Acum este vreme de mântuire şi Apostolii pornesc la propovăduire,
Acum suntem şi noi chemaţi să dăm mărturia Duhului spre înţelepţire.
Duhul Sfânt Se pogoară peste ucenici şi îi curăţeşte de toată întinăciunea,
Prefăcându-i în biserici cuvântătoare în care străluceşte curat Lumina.
Şi inimile noastre să le sfinţească, prefăcându-le în altare ale Treimii,
La care se aduc neîncetat ca jertfă tămâia gândurilor iubirii.
O, Duhule Sfinte, cu legătura iubirii Tale îmblânzeşte sufletele noastre împietrite,
Opreşte curgerile patimilor şi îndreptează gândurile noastre spre cugetările smerite,
Nu Te depărta de sufletele noastre, măcar că în nepriceperea noastră pururea Te mâhnim,
Dar ca un Preabun, milostiveşte-Te de orbirea noastră şi ne scoate din al patimilor chin.
Tainele Tale sunt străine privirii sufletelor noastre şi frumuseţea ta nu o am cunoscut,
Căci rămânân noi încă în patimi, e semn vădit că încă ne mai luptăm cu gândul nesocotit,
Încă n-am lepădat povara păcatelor şi înălţimea greşelilor noastre nu o am văzut,
Încă n-am străbătut cu gândul cerul înţelegerii celei mai presus gând,
Încă inima noastră n-a odihnit iubirea ta dumnezeiască în mod deplin,
Încă suntem purtaţi de valurile acestei lumi în care ne chinuim.
Încă nu ştim să lăudăm Treimea cea mai presus de înţelegere,
Încă precum copii ne jucăm în noroiul patimilor mărind a lui curgere,
Încă nu am simiţi ce e iubirea şi gândurile răutăţii nu le-am lepădat,
Încă suntem nevrednici de darurile Tale, pe Care totuşi le-am luat,
Încă ne lenevim a Te lăuda şi sub povara grijilor lumeşti ne-am prăbuşit,
Încă de cele deşarte suntem înşelaţi şi n-am învăţat să ne smerim,
Încă n-am aflat pacea statornică a sufletului şi spre despre cele înalte cu semeţie cugetăm,
Încă prin întunericul patimilor umblăm şi spre cele cereşti încă nu căutăm,
Încă suntem robiţi de slava deşartă şi căutăm bunăvoinţa oamenilor,
Încă n-am cunoscut înălţimea înţelepciunii şi pribegim asemenea tâlharilor.
Dar ca un Milostiv vino în căutarea noastră şi leagă rănile noastre sufleteşti,
Toarnă peste ele untdelemnul iubirii şi înmoaie inimile noastre trupeşti,
Şi Însuşi scrie cu mişcare lină cuvintele cele dumnezeieşti,
Căci Însuşi eşti Iubire şi Lumina înţelegerii cetelor îngereşti,
De aceea pe Tine Te cinstim, măcar că suntem întinaţi cu multe păcate,
Chiar cu suflet slăbit de patimi îndrăznim să ne apropiem prin cuvintele noastre,
Măcar că ele sunt nedesăvârşite şi nu au strălucirea gândurilor îngereşti,
Primeşte-le ca un Preablând şi nu osândi încercările noastre pământeşti.
O, Duhule, Lumina Cea mai presus de lumină Ce risipeşte întunericul sufletului,
Izvorul a toată mângâierea Ce veseleşte toate undele cântătoare ale cugetului,
Înălţătorul pe scara îndumnezeirii prin care se ajunge la chipul şi asemănarea Vieţii,
Cheia Cuvântului Ce descuie vistieriile darurilor ce strică osânda morţii,
Sfinţitorul gândurilor cu lumina înţelepciunii dumnezeieşti,
Focul ce mistuie toată cugetarea la cele pământeşti,
Ploaia Cea cerească Ce curăţeşte văile inimilor,
Frumuseţea Cea de nezugrăvit în oglinda cuvintelor,
Cartea tainelor dumnezeieşti citită cu ochii duhovniceşti,
Suflarea de viaţă a Cuvântului întru Care Te odihneşti,
Legătura iubirii părinteşti înnoită şi în namul omenesc,
Desfătarea vederii duhovniceşti cu înţelegerea cuvântului ceresc,
Poarta veşniciei prin Care intrăm la nunta Mirelui dumnezeiesc,
Înălţarea pe aripile rugăciunii spre vederea darului ceresc,
Mângâietorul Cel iubitor al sufletelor întristate,
Fulgerul Ce descoperă inimii vederi luminate,
Haina Vieţii Ce ne izbăveşte de stricăciunea morţii,
Strălucirea cerească Ce dăruieşte asemănarea Vieţii,
Izvorul pururea curgător al darurilor celor necheltuite,
Cununa de slavă a mucenicilor râvnitori de cele mărite.
POGORÂREA DUHULUI SFÂNT, ICOANĂ IUBITOARE A DESĂVÂRŞIRII, ÎNTRU ÎMBRĂŢIŞAREA MÂNGÂIERILOR LINE ALE ALĂUTEI MELODIOASE
Întru revărsarea harului, nu încetezi să umpli sufletele de bucuria muzicală,
Unduirile de glas şi flăcările preastrălucite dintru înălţimea cerului se pogoară,
Sfinţenie de taină, Vas a toată mângâierea, Pecete a dragostei duhovniceşti,
Viers cântat la nunta din noaptea rugăciunii, legământ al celor cereşti,
Adiere lină a unui cuget întrepătruns printre razele misterului,
Pom al veşniciei ce tot mai luminoase îşi arată roadele dorului,
Altar pe care-şi poartă paşii mângâietori Duhul Cel Ceresc,
Şoapte de rugăciune rostită întru smerenia cu chip îngeresc.
Binecuvântat eşti, Hristoase, Acelaşi Soare al Mângâierii şi Dreptăţii,
Ce-ai răsărit, pentru prea multa iubire şi în inimile chinuite de fiorii morţii,
Şi Acelaşi eşti şi printre noi şi marginile vecurilor le străbaţi, ca un Dumnezeu atotcuprinzător,
Şi aceeaşi Carte a Cuvintelor Tale o citeşti şi din sufletele noastre care-Ţi slujesc cu dor.
În inimile Apostolilor ai scris cărările vieţii şi Soarele înveselitor al Duhului L-ai pus să stea de strajă,
Acelaşi ne povăţuieşte şi pe noi spre călătoria infinită către lăuntrul nostru cel de taină.
Cu acelaşi veşmânt de lumină îmbracă pe toţi creştinii şi timpul îl sfinţeşte cu razele Sale,
Mai presus de timp este Cel Ce dă suflare de viaţă tuturor şi ne povăţuieşte paşii cu răbdare.
Un cântec de harfă, primăvăratic , o alinare limpede din acelaşi Izvor desăvârşit al darurilor
Străfulgerare Ce cuprinde cerul cel necuprins şi luminează făptura cu strălucirea graiurilor.
Din sânurile Tatălui venind în călătoria iubitoare peste Sfinţii Apostoli Te-ai pogorât
Şi dulceaţa Ta preaminunată asupra întregii lumi într-o sărutare a păcii o ai izvorât
Noianule al milostivirii, revărsare lină de lumină şi putere, mângâiere a inimilor întristate
Suspin împreună pătimitor atunci când ochii sufletului văd priveliştea de păcate.
Floare prealuminată a tuturor darurilor îngereşti, comori nesfârşite ale legământului de dragoste,
Gingăşie mai presus de înţelegere simţitoare, povăţuind pe cei neştiutori la lumina bunelor fapte.
Încununare a unui vis ce-şi poartă paşii îngereşti prin lume, întru simplitatea inimii de nedescris,
Potir al Dragostei care adapi pe cei însetaţi şi-i faci să îmbrăţişeze nevăzut pe Cel de necuprins.
Sărutare îngerească a unei raze de lumină la ospăţul ceresc al Mirelui Celui Dătător de Viaţă,
Ploaie de mângâiere ce cureţi ţarina sufletelor noastre, arzând toţi spini ce-au adus cumplita moarte.
Izvor al darurilor cereşti, care ne arăţi oglinda Chipului dumnezeiesc întru curăţia inimii,
Putere de sfinţenie Ce ridici pe cel căzut în adânc la tainele sfinţite ale Luminii.
Cunoştinţa deplină a lui Dumnezeu, care îmbraci pământul cu apele cunoştinţei,
Şi întru aceeaşi rază a inimii de gând ne adapi pe toţi din vasul curat al credinţei.
Nunta preadorită a tuturor sufletelor întru slujirea binecuvântată
Veselia Îngerilor ce dănţuiesc lângă Comoara cea minunată.
Insulă a mângâierii, care din portul nădejdii călăuzeşti pe cei pecetluiţi de semnul iubirii Tale,
Foc mai presus de înţelegere, Care rodeşti toate bogăţiile vieţii veşnice întru smerită răbdare.
Adumbrirea cea fericită a unei trăiri de minune, glas ce cheamă sufletul din adâncime,
Adevărată Lumină, a cărei străfulgerare săgetează sufletul cu dumnezeiasca iubire.
Nor purtător de rouă cerească, Ce cuprinde inima ostenită de seceta patimilor,
Legământ răsărit pe cerul sufletului smerit, spre veselia necontenită a Îngerilor.
Comoara Sfinţilor, Cea ascunsă de razele smereniei, Negrăită frumuseţe a veşmântului sufletului,
Tămăia cea cu mireasmă preasfântă, ale cărei valuri îmbracă inima într-un imn preaplin al sărutului.
Îmbelşugare a darurilor ce înfrumuseţează icoana predorită a Sfintei Treimi întru lumina slavei,
Tăcere zidită printre cetăţi pământeşti, Desfătarea pururea însetată de adâncirea sfântă a laudei.
Duhule Sfinte, Veşnic Soare Neapropiat, Care cu gingăţie Te aşezi ca o pecete pe inimă
Şi razele iubirii mărturiseşti şi până şi celor nevrednici şi întunecaţi le dăruieşti cunună.
Ospăţ duhovnicesc de Lumină, cu unduiri de glas îngeresc Ce învăluie întreaga inimă,
Vânt aducător al miresmei veşniciei, Văpaie Ce arzi pe altarul celui Ce Ţi se închină.
Privighetoare a imnelor dumnezeieşti, al cărei glas necunoscut răsare din locul nevăzut,
Şi robeşte tot sufletul cu dragostea cea adevărată şi-l ridică mai presus de cuvânt.
Dulce cântare, harfă uitată printre razele inimii, purtată de mâini nevăzute
Alăută preaveselitoare, Ce dezlegi sufletului marile taine nepătrunse.
Încredinţare a unui minuni mai presus de realitate, Vânt de bucurie făcătoare,
Ocean al sfinţeniei, Ce reverşi îmbrăţişarea valurilor pocăinţei inimii săltătoare.
Îndulcire mai presus de cuget, Ce prefaci tot necazul în desfătare
Risipitor al întristării, Ce ne arăţi mereu Poarta de viaţă veşnică dătătoare.
O, Duhule Sfinte, Izvor al Raiului revărsat pe pământ din vistieria milostivirii lui Hristos,
O, Duhule Sfinte, Taină preadâncă Ce Te-ai pogorât în mijlocul nostru în glas melodios,
O, Duhule Sfinte, Icoana Proorociei, Înţelepciunea tainică a celor nepricepuţi,
O, Duhule Sfinte, Soarele călăuzitor Care la limanul păcii îi aduci pe mulţi.
O, Duhule Sfinte, Împlinitorul desăvârşit a rânduielilor bisericeşti, Ce toate le sfinţeşti,
O, Duhule Sfinte, Cel de o fiinţă şi de un scaun cu Tatăl şi cu Fiul, Odihna celor cereşti,
O, Duhule Sfinte, Lumina sufletelor, care întru legătura păcii toate mădularele Bisericii uneşti,
O, Duhule Sfinte, Veşmânt înveselitor de dragoste cu care toată făptura, ca şi cu nişte aripi o ocroteşti.
O, Duhule Sfinte, Cel Ce eşti fără de moarte, din Tatăl purcezi şi întru Fiul Te odihneşti,
O, Duhule Sfinte, în curţile veşnice aşează genunchii sufletelor noastre şi gândul să ni-l desăvârşeşti.
O, Duhule Sfinte, Strălucire Ce ai îmbrăcat pe Apostoli întru podoabă de slavă împărătească,
O, Duhule Sfinte, Înnoirea înţelegerii spre mântuirea sufletului, Beţia cea nepământească.
O, Duhule Sfinte, Foc pogorât pe pământ în chip de limbi spre luminarea ucenicilor, prin descoperirea tainelor.
O, Duhule Sfinte, Iubire desăvârşită şi totuşi însetată de iubire Ce Te împreunezi cu acordurile din sufletele oamenilor,
O, Duhule Sfinte, Note muzicale risipite pe portativul inimii, Care vibrezi un sunet ceresc necuprins, printre năvala gândurilor,
O, Duhule Sfinte, cu râuri purtătoare de foc ai îmbrăcat pământul, odihnindu-l în focul taboric al norului purtător de rouă,
O, Duhule Sfinte, Alăută melodioasă a cuvintelor Mântuitorului care se aşează lin în suflete şi peste ele picături de har plouă.
O, Duhule Sfinte, Vedere limpede a minţii curăţite de tina păcatelor, Liniştea de sabat a inimilor,
O, Duhule Sfinte, Plinirea făgăduinţei lui Hristos, Descoperitorul tainelor şi Întărirea Apostolilor.
O, Duhule Sfinte, Putere într-o singură armonie a învăţăturii celei drepte despre Sfânta Treime,
O, Duhule Sfinte, Strălucire preaminunată în noaptea cea adâncă a necunoştinţei despre dumnezeire.
O, Duhule Sfinte, Bucuria şi îndrăzneala ucenicilor, Flacără de rouă, Torţă veşnic aprinsă a inimii smerite,
O, Duhule Sfinte, Adevărul şi Făcătorul nostru de bine, care zideşti inimi apostoleşti, ce poartă cuvintele Vieţii Preaslăvite,
O, Duhule Sfinte, Noua Lege a Sionului, Nădejdea mântuirii, Mărturisitorul Cuvântului,
O, Duhule Sfinte, Înnoitorule a toate, Temelia nădejdii Care dă aripi noi sufletului.
O, Duhule Sfinte, Ceasul al treilea al împărăţiei din noi, Aşteptarea preadorită a sufletului însetat,
O, Duhule Sfinte, Bucurie săltătoare, Ce cu foc de rouă cugetul nostru nestatornic l-ai luminat.
O, Duhule Sfinte, Pecetea Cuvântului născut din Tatăl, Comoara ce-au purtat-o în inimă Părinţii
O, Duhule Sfinte, Oglindă Ce porţi cele neatinse în aprinderea dorului minţii.
O, Duhule Sfinte, Suflare preaputernică a cunoştinţei, Înfrumuseţătorul cetăţii lui David,
O, Duhule Sfinte, Psaltire pogorâtă pe pământ Ce ne înveţi imnul neînţeles şi preaiubit.
O, Duhule Sfinte, Chemare în muntele Sionului, la dansul neîncetat al ucenicilor,
O, Duhule Sfinte, Foc al înălţimilor, nezidit, purces din sânurile părinteşti, cuprinzând inimile Sfinţilor,
O, Duhule Sfinte, Duhul înţelepciunii, Duh iubitor de oameni, pe care-i împodobeşti cu tainele nemuririi,
O, Duhule Sfinte, Uimitoare auzire, neobişnuită privelişte a cămării de daruri, ce poartă pecetea sfinţirii.
O, Duhule Sfinte, Strălucirea cununilor Mucenicilor, Gingăşie neîncăpută de privirea sufletului,
O, Duhule Sfinte, Foc din foc purcezător, Împărţitor preamilostiv al darurilor Cuvântului.
